Sybil (1976)
M-am gândit mult cu ce alt film să asociez Sybil (1976). După îndelungi deliberări, m-am prins: Psycho. Nu, nu avem parte de crime, dar există schizofrenie, o casă înfricoșătoare și-un pattern copil-mamă. Cu siguranță mult mai bun ca remake-ul din 2007 (așa cum era de așteptat, de altfel). Poate din cauză de Sally Field, poate din cauză de coloană sonoră extrem de reușită. Oricare ar fi motivul, recomand fără dar și poate varianta din 1976, exact așa cum mi-a fost și mie recomandată de către cineva drag mie.
Film c-o încărcătură emoțională greu de regăsit în altele, asezonat c-o acțiune complexă la care trebuie să fii extrem de odihnit ca să fii în stare s-o urmărești. Te ține în priză, chiar dacă aparent nu se întâmplă nimic ieșit din comun (aici fiind adevăratul talent, zic).
N-aș vrea să stric de tot pasiunea de-a vă uita la film, așa că tot ceea ce trebuie să știți e că avem parte de personalitate multiplă și de sechele din copilărie. Totul generat de o educație defectoasă și de-o mamă la fel.
Thank you, M!
Related posts:
Comments
Powered by Facebook Comments